Actualitate

Extinderea transportului public în comunele vecine mai aşteaptă până în 2014

Licenţa pentru firmele private de transport în comunele vecine Clujului a fost prelungită până la sfârşitul anului, acesta fiind un impediment în calea introducerii RATUC în zona metropolitană.

Una dintre condiţiile introducerii liniilor de transport RATUC în comunele vecine municipiului Cluj-Napoca este înfiinţarea Asociaţiei Metropolitane de Transport Public prin care să fie pus în aplicare transportul în comun extins. Asociaţia din care fac parte comunele Floreşti, Baciu, Apahida, Feleacu şi Chinteni a fost constituită şi, teoretic, de acum niciun impediment nu ar mai trebui să stea în calea realizării transportului metropolitan. Practic, lucrurile s-au complicat din cauza unei ordonanţe de urgenţă prin care perioada de operare a firmelor private de transport în comune a fost prelungită. “Asociaţia este constituită, mai departe vom face următorii paşi, urmează să se întrunească consiliul director al asociaţiei şi să ia nişte decizii. Avem însă o problemă legată de prelungirea traseelor, până la sfârşitul anului, a firmelor private de transport. Această prelungire a fost realizată printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului”, a explicat Horea Şulea, primarul comunei Floreşti.

Optimism: dacă se găseşte o soluţie, vom avea transport metropolitan mai repede de 2014


Chiar şi în aceste condiţii, primarul din Floreşti este optimist şi speră ca din 1 septembrie să devină totuşi funcţional transportul metropolitan. “Mi-ar conveni mult mai mult să avem transport printr-o asociaţie din care să facă parte şi Primăria decât să avem o firmă privată de transport”, a precizat Şulea.

La rândul său, Liviu Neag, directorul RATUC speră să poată fi introdus transportul metropolitan mai devreme de 1 ianuarie 2014 când expiră licenţele firmelor private de transport. “Dacă se va găsi o soluţie, atunci transportul în comun va fi introdus mai devreme de 2014. Deocamdată rămân acele trasee până la sfârşitul anului”, a declarat Neag. Potrivit şefului RATUC, în perioada următoare, primarii din comunele membre ale asociaţiei vor analiza dacă este sau nu oportună transformarea RATUC în societate comercială aşa cum s-a pus problema iniţial şi se va lucra şi la stabilirea traseelor.


Contre pe transportul metropolitan

În luna mai, primarul Emil Boc declara că atribuirea transportului metropolitan către RATUC se poate face fără licitaţie deoarece legea prevede faptul că acest tip de trasee se scot de la licitaţie şi este nevoie doar de o hotărâre de Consiliu Local prin care primăriile să aprobe traseele respective. În replică, Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj îl acuza pe Boc că nu cunoaşte legea şi că traseele trebuie scoase la licitaţie.


Boc vrea şi tramvai în Floreşti şi Apahida

Săptămâna trecută, primarul Emil Boc declara că pe viitor Primăria Cluj-Napoca va realiza, prin fonduri europene, o linie de tramvai până în Floreşti şi Apahida. Până atunci însă Primăria mai trebuie să facă un drum rapid care să lege oraşul de nodul autostrăzii şi să mai cumpere tramvaie, acestea fiind condiţii necesare pentru legarea municipiului de cele două comune cu tramvaiul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter